Josep Borrell: ameninţarea nucleară a Rusiei este „iresponsabilă„
Publicat de Puiu Vulea, 19 noiembrie 2024, 20:38
Ameninţarea nucleară agitată de Rusia este o atitudine „iresponsabilă”, a declarat marţi, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Nu este prima oară când ei (ruşii) agită ameninţarea cu o escaladare nucleară, ceea ce este complet iresponsabil”, a declarat Borrell la finalul unei reuniuni a consiliului de miniştri ai apărării, desfășurată la Bruxelles.
Totodată, Josep Borrell şi-a reiterat apelurile la continuarea sprijinului european pentru Ucraina, în război, subliniind că o „mare majoritate„ a ţărilor UE, „cu puţine excepţii, şi-au arătat hotărârea de a continua să sprijine Ucraina”.