Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal al turneului de la Portoroz, din Slovenia
Publicat de Cosmin Meca, 13 septembrie 2022, 11:56
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la Portoroz (Slovenia), luni, după ce a învins-o pe slovena Ziva Falkner, cu 6-3, 6-0.
Ruse, care şi-a asigurat un cec de 2.200 de euro şi 19 puncte WTA, va juca în primul tur contra ucrainencei Lesia Ţurenko, cea care a învins-o anul trecut cu 6-3, 6-3, în primul tur la Winners Open (Cluj-Napoca).
Pe tabloul principal se mai află Ana Bogdan. Ruse şi Bogdan vor fi partenere în proba de dublu.