Jurnalisti britanici condamnati la inchisoare in Indonezia
Publicat de Cosmin Meca, 4 noiembrie 2015, 11:12
Doi jurnalişti reţinuţi în mai în Indonezia după ce au încercat să realizeze un documentar privind pirateria fără a deţine vizele adecvate au fost condamnaţi marţi la două luni şi jumătate de închisoare fiecare, dar ar urma să fie în curând puşi în libertate, relatează AFP
Neil Bonner, de 32 de ani, şi Rebecca Prosser, de 31 de ani, au fost ‘găsiţi vinovaţi de faptul că, în calitate de cetăţeni străini, au încălcat reglementările permiselor de şedere. Îi condamnăm pe fiecare la două luni şi 15 zile de închisoare’, a declarat Wahyu Prasetyo Wibowo, preşedintele tribunalului din Batam, o insulă din vestul arhipelagului.
Cei doi britanici deţineau viză de turism, dar fi trebuit să aibă viză de jurnalist pentru a-şi exercita activităţile, potrivit legislaţiei indoneziene.
Cei doi au venit în ţară în mai pentru a turna un film pentru casa de producţie Wall to Wall cu fonduri de la societatea americană National Geographic şi au angajat mai mulţi indonezieni pentru a interpreta o scenă pe un petrolier la bordul căruia urcă un grup de piraţi în strâmtoarea Malacca, în apropiere de Singapore.
Strâmtoarea Malacca, culoar strategic mondial între Indonezia, Malezia şi Singapore, este un centru al pirateriei maritime între Asia de Sud-Est, unde numărul de atacuri a crescut anul trecut.
În urma unui ordin al autorităţilor, cei doi britanici au fost reţinuţi de marina indoneziană. Ei sunt reţinuţi de peste cinci luni de serviciul de imigraţie şi ar urma deci să fie puşi curând în libertate, notează AFP.
Anul trecut, doi jurnalişti francezi au fost arestaţi în provincia Papua într-un caz asemănător. Cu o viză de turism ei au realizat un reportaj despre separatiştii din regiune pentru o emisiune a postului Arte. Şi ei fost condamnaţi la două luni şi jumătate de închisoare, perioadă ce a acoperit durata reţinerii lor de către serviciul de imigraţie.