Justin Bieber, Macklemore și Ryan Lewis încoronați la gala MTV Europe Music Awards
Publicat de Cosmin Meca, 26 octombrie 2015, 17:50
Duetul de hip-hop Macklemore și Ryan Lewis au primit premiul pentru cel mai bun videoclip duminică la Milano la gala MTV Europe Music Awards, de unde Justin Bieber a plecat la rândul său cu mâinile încărcate de premii, relatează Agerpres.
Duetul de hip-hop înființat în Seattle (SUA) a câștigat cu videoclipul ‘Downtown’, în fața unei concurențe serioase a lui Taylor Swift, care obținuse cele mai multe nominalizări. „Habar n-aveam că vom câștiga vreun premiu”, au declarat cei de la Macklemore.
Nu suntem un nume mare, nu avem nici un buget mare”, au subliniat ei.
Vedeta pop Justin Bieber, al cărui al patrulea album ‘Purpose’ va fi lansat pe piață luna viitoare după doi ani de la precedentul său disc, a apărut îmbrăcat într-un tricou și pantaloni roșii pentru a interpreta cel mai recent său hit ‘What do you mean ?’.
Cântărețul canadian a plecat cu premiul pentru cel mai bun artist masculin, cea mai bună colaborare și cel mai bun look. Referitor la ultimul premiu, el a glumit „îi datorez acest stil mamei mele”.
Bieber a declarat că este fericit să fie citat mai degrabă pentru muzica lui, decât pentru încurcăturile sale judiciare și viața lui privată. „Mulțumesc, au fost doi ani lungi. Cred că este genial să fiu recunoscut pentru muzica mea”, a mărturisit el.
Premiul pentru cel mai bun videoclip este decernat de echipa editorială a MTV, însă majoritatea categoriilor sunt departajate de votul publicului.
Premiul pentru cel mai bun cântec i-a revenit lui ‘Bad Blood’, al lui Taylor Swift, al cărei clip inspirat din filmele de acțiune cu accente feministe a fost deja consacrat la ceremonia MTV Music Awards din august.
Sursa: Agerpres
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.