Kitsch in loc de arta
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2015, 10:06
Suveniruri de calitate îndoielnică şi pline de greşeli sunt comercializate la Magazinul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, din Tg. Jiu. Traducerea denumirilor operelor brîncușiene a fost realizată greşit în limbile engleză şi franceză, lucru recunoscut şi de conducerea Centrului. Doru Strâmbulescu, directorul instituției, argumentează că suvenirurile nu sunt produse de municipalitate, acestea fiind doar comercializate în regim de consignaţie. Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ a retras de la vânzare suvenirurile, care vor fi returnate producătorilor pentru remedierea greșelilor. În momentul de față, Centrul de Cercetare, Dezvoltare și Promovare «Constantin Brâncuși» se află în discuții cu mai mulți graficieni și artiști plastici pentru realizarea unor obiecte care să corespundă din punct de vedere estetic exigențelor promovării operelor Ansamblului Monumental «Calea Eroilor» din Târgu Jiu. De asemenea, Punctul de Informare Turistică va funcționa într-o nouă prezentare până la finalul acestui an. Totodată, panourile informative din cele două parcuri care găzduiesc operele lui Constantin Brâncuși se află în proces de înlocuire. Acestea vor fi realizate cu o nouă grafică, pe materiale speciale, care sunt folosite în muzee din întreaga lume.