Klaus Iohannis începe o vizită în Italia
Publicat de Liviu Goga, 14 octombrie 2018, 08:42
Preşedintele Klaus Iohannis începe, astăzi, o vizită de stat în Italia, prima din ultimii 45 de ani. Vizita are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia, la nivel de Parteneriat Strategic Consolidat. Astăzi, preşedintele României va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar în cursul serii va participa la un moment simbolic al vizitei: iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.