Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au întâlnit astăzi
Publicat de Liviu Goga, 27 octombrie 2015, 20:05
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit, astăzi, la palatul Cotroceni, unde au discutat despre gestionarea fluxului de migranţi din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului şi cel al executivului au vorbit şi despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii dintre acestea, astfel încât acţiunile să fie mai bine corelate. Într-un mesaj postat pe facebook, premierul Victor Ponta a apreciat că întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis reprezintă o deschidere totală pentru dialog, respect reciproc şi colaborare între Guvern si Preşedintie, pentru bunul mers al României.