Kremlinul anunţă un pachet masiv de redresare economică (audio)
Publicat de Davian Vlad, 3 iunie 2020, 20:00
Premierul rus Mihail Mişustin a anunţat un pachet masiv de redresare economică după actuala pandemie de coronavirus, în valoare de 5000 de miliarde de ruble, echivalentul a peste 72 de miliarde de dolari. Vine cu detalii corespondentul Radio România la Moscova, Alexandru Beleavschi:
În aprilie, economia rusă s-a contractat cu 12%, un declin similar cu cel înregistrat în mai 2009. Scăderea preţului ţiţeiului şi efectele epidemiei au dus la deprecierea rublei şi au determinat scăderea ratelor dobânzilor de către Banca Centrală de la Moscova. Cu 423.741 de contaminări şi 5037 de decese, Rusia este a treia ţară din lume cea mai afectată de pandemie, după Statele Unite ale Americii şi Brazilia.