La 73 de ani, Prinţul Charles a deschis, pentru prima dată, sesiunea parlamentului britanic
Publicat de Lica Simona, 10 mai 2022, 16:37
Pentru prima dată, Prinţul Charles al Marii Britanii a deschis oficial noua sesiune a parlamentului, ocazie cu care a susținut primul său discurs al tronului. A fost un moment de cotitură, în istoria monarhiei din această ţară, regina Elisabeta a II-a lipsind, pentru prima oară, din 1963, din cauza problemelor de mobilitate cu care se confruntă, scrie Agerpres.
Devenit simbolul unei vieţi petrecute în aşteptare, fiul cel mare al suveranei britanice a trebuit să aştepte, până la vârsta de 73 de ani, pentru a se achita, pentru prima dată, de această funcţie, care le revine regilor şi reginelor din Marea Britanie.
Absenţa reginei, în această zi de marţi, în anul dedicat celebrării Jubileului de Platină, reprezintă o nouă etapă simbolică în transferul progresiv al sarcinilor oficiale ale suveranei britanice către prinţul Charles, care o reprezintă în străinătate, de mai mulţi ani.
Purtând uniforma de amiral de marină, prinţul Charles a subliniat priorităţile Guvernului britanic, condus de prim-ministrul conservator Boris Johnson. El s-a aşezat pe tronul alocat consorţilor, folosit, în trecut, de tatăl lui, prinţul Philip. La dreapta lui, locul rezervat de obicei tronului suveranei, care a împlinit recent vârsta de 96 de ani, a rămas gol. La stânga prințului, în locul în care stătea el de obicei, s-a aşezat, de această dată, soţia lui, Camilla, în timp ce fiul său cel mare, prinţul William, în vârstă de 39 de ani, al doilea în ordinea de succesiune la tron, s-a aşezat la dreapta prinţului. A fost pentru prima dată, în aproape 60 de ani, şi pentru a treia oară, în cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, când suverana a lipsit de la acest eveniment anual.