La Craiova și Ișalnița, serviciile de evidența populației lucrează și în weekend
Publicat de Puiu Vulea, 10 iunie 2017, 16:45
Pentru asigurarea posibilităţii cetăţenilor din municipiul Craiova şi comuna Işalniţa, județul Dolj, de a obţine un act de identitate valabil în vederea exercitării dreptului constituţional de vot la alegerile locale parţiale din data de 11.06.2017, Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Işalniţa vor avea program de lucru cu publicul şi în zilele de 10 şi 11 iunie, după cum urmează:
- sâmbătă 10.06.2017 între orele 00 – 16.00 .
- duminică 11.06.2017 între orele 00 – 21.00 .
Persoanele care nu deţin un act de identitate sau termenul de valabilitate al actului de identitate deţinut este expirat se pot adresa cu cereri la ghişeele celor două servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ce arondează localitatea acestora de domiciliu, pentru obţinerea unui nou act de identitate.