La Craiova va fi inaugurat, astăzi, primul Centru de Resurse şi Angajament din Europa al companiei Ford.
Publicat de Cosmin Meca, 24 octombrie 2018, 10:55
La Craiova va fi inaugurat, astăzi, primul Centru de Resurse şi Angajament din Europa al companiei Ford. Unitatea va acţiona ca un incubator, unde studenţii şi absolvenţii Universităţii din Craiova pot crea şi dezvolta proiecte inovative.
Scopul centrului este de a avea un impact pozitiv asupra creşterii locurilor de muncă, a potenţialului economic şi a calităţii vieţii locuitorilor în Oltenia. Unitatea de la Craiova – a patra de acest gen la nivel global – va putea reuni parteneri locali non-profit, voluntari Ford, mentori şi lideri educaţionali care să ofere programe de angajare şi comunitare.
Noul centru este susţinut de o investiţie de peste un milion de dolari, oferită de Ford Motor Company Fund, în parteneriat cu Global Giving.