La Slatina a demarat cel de-al 13-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de tichete sociale
Publicat de Cosmin Meca, 4 octombrie 2022, 18:01
La Slatina a demarat cel de-al 13-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de tichete sociale care vor fi distribuite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În acest sens, se vor menține nouă din cele zece puncte de pe raza municipiului amenajate inițial, puncte unde se vor putea depune cererile până pe 31 octombrie.
Beneficiari sunt: persoane cu handicap grav sau accentuat și pensionari ale căror drepturi bănești sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună. Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Tichetele vor fi primite direct la domiciliu, prin intermediul Poștei.