Lansare de carte: „Arta sinuciderii”
Publicat de Cosmin Meca, 26 iunie 2015, 11:47
Luni, 29 iunie 2015, la ora 18.00, va avea loc lansarea cărţii „Arta sinuciderii” de Doru Viorel Ursu, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul Vâlcea.
În program sunt incluse scurte alocuţiuni prezentate de autori, Doru Viorel Ursu şi dra. Ana Maria Cristina Săndulescu, dezbateri şi discuţii cu publicul prezent.
Apărută la Editura Didactica Publishing House, lucrarea a fost lansată pe 23 Mai 2015 în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest. Cartea „Arta sinuciderii”, scrisă de fostul ministru Doru Viorel Ursu în colaborare cu Ana Maria Cristina Săndulescu, surprinde evenimentele din anii 1989-90-91, dintr-o perspectivă nouă.
„Dacă ar putea vorbi, Burebista, Decebal, cnejii şi voievozii căzuţi sub securea gâdelui, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, cu glasurile tremurătoare ale celor patru fii daţi călăului sub ochii tatălui, Alexandru Ioan Cuza şi Nicolae Ceauşescu, conducători vremelnici ai destinului românesc, ne-ar putea povesti despre trădare, nimicnicie, laşitate şi destin hotărât în alte zări. O dramă care, din păcate, tulbură istoria românilor până în zilele noastre, împiedicându-i, între atâtea adversităţi care-i divizează şi dezbină, să-şi regăsească unitatea în jurul unui destin comun, coerent şi binefăcător. Disoluţia autorităţii, a instituţiilor, a statalităţii înseşi, nu tulbură pe nimeni. A fost greu pentru români şi pentru România, dintotdeauna, dar şi acum. Am dezgropat documente de prin arhive prăfuite pentru restituirea istoriei reale: „Nosce te ipsum. Cunoaşte-te pe tine însuţi!“. Spovedania unui popor. Primul pas spre mântuire şi viitor.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.