Legea fumatului, supusa la vot
Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2015, 22:21
Proiectul de lege prin care s-ar interzice fumatul în toate spaţiile publice ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor şi trimis la promulgare, cu condiţia ca amendamentul privind amplasarea produselor din tutun să fie eliminat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Potrivit surselor citate, parlamentarii s-au opus unui amendament potrivit căruia „în unităţile în care se comercializează produse din tutun, este interzisă afişarea acestora în locurile obligatorii de trecere”. De altfel, acest amendament a fost criticat şi de Consiliul Concurenţei şi a fost motivul pentru care proiectul nu a mai fost discutat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor.
În Parlament s-a ajuns la un acord ca acest amendament să fie eliminat, astfel încât legea să poată fi supusă la vot şi aprobată.