Legea salarizării unitare va intra in dezbatere publica
Publicat de Cosmin Meca, 21 februarie 2017, 11:50
Legea salarizării unitare îşi propune să corecteze toate inechităţile din sistemul bugetar, a anunţat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. La întrunirea de ieri, de la Bucureşti, cu primarii din mediul rural, ea le-a spus că salariile edililor vor creşte, întrucât aceştia au cea mai mare responsabilitate administrativă. Olguţa Vasilescu a anunţat că legea va intra, în săptămânile următoare, în dezbatere publică:
PNL susţine că problema salariilor primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene se poate rezolva foarte simplu, dacă majoritatea PSD-ALDE acceptă amendamentul formulat de liberali în acest sens la ordonanţa privind salariile înalţilor demnitari. Liderul interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, le propune social-democraţilor discutarea în regim de urgenţă a documentului menţionat.