Licitații pentru modernizarea porturilor Calafat și Corabia
Publicat de Lica Simona, 1 septembrie 2022, 09:55
Se reiau licitațiile pentru procedura de modernizare a porturilor de la Calafat și Corabia, anunță Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale (CNAPDF) Giurgiu. Finanțarea este din fonduri europene și este estimată la 46 miloane de euro, cu 8 milioane în plus față de anul trecut. Ofertele sunt așteptate, pentru Portul Calafat, până pe 17 octombrie, iar, pentru portul din Corabia, data limită este 10 octombrie 2022.
Reamintim că au mai existat încercari de scoatere la licitație a lucrărilor de modernizare a celor două poduri, dar au eșuat, pentru că nu a fost depusă nicio ofertă. Podurile ar urma să intre într-un program de reabilitare, care presupune racorduri exterioare de energie electrică, apă, canalizare, instalații de incendiu sau iluminat perimetral.