Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus au fost publicate pe site-ul AFM
Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2019, 15:00
Ca urmare a aprobării dosarelor de finanţare în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 14 iunie 2019, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus).
În această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 175 dosare pentru 279 autovehicule.
Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 34 dosare pentru 116 autovehicule (16 electrice hibride şi 100 pur electrice) şi o contestaţie pentru un autovehicul pur electric.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.
Sesiunea de depunere a dosarelor de către persoanele juridice, atât pentru Programul Rabla, cât și pentru Programul Rabla Plus, se desfăşoară până la data de 30 septembrie 2019.