Litoralul pentru toti
Publicat de Cosmin Meca, 24 august 2015, 12:57
Patruzeci de unitaţi hoteliere aflate în staţiunile de pe litoralul românesc au pus la dispoziţie pentru ediţia de toamnă a programului ‘Litoralul pentru toţi’ peste 4.500 de locuri pe serie. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia de primăvară, iar pachetele se pot achiziţiona prin agenţiile de turism.
Dacă în zona Mamaia, Constanţa şi Eforie tarifele pentru un sejur de 6 nopţi pe persoană pot ajunge la 605 lei la un hotel de 5 stele cu mic dejun, în zona de sud a litoralului preţurile sunt ceva mai mici. Acestea pornesc de la 159 de lei la un hotel de o stea fără mic dejun şi ajung la 469 de lei pentru 6 nopţi de persoană la un hotel de 5 stele.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară, ‘Litoralul pentru toţi’ varianta all-inclusive, care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, iar tarifele maximale pentru sejurul all-inclusive de 5 nopţi de persoană ajung până la 985 de lei de persoană la un hotel de 5 stele.