Local, canicula!
Publicat de Cosmin Meca, 4 august 2015, 17:14
ANM anunţă că maine, 5 august, vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza îndeosebi în regiunile vestice şi sudice, unde indicele temperatură-umezeală ITU va atinge şi depăşi uşor pragul de 80 de unităţi.
Cerul va avea unele înnorări, mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, la munte şi în vestul ţării, unde izolat vor fi averse şi descărcări electrice, în timp ce în restul ţării va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 35 de grade, iar cele minime între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25 de grade pe litoral.