Locuri de muncă în Portugalia
Publicat de Cosmin Meca, 8 noiembrie 2015, 10:13
EURES România dispune de 400 de posturi în agricultură, respectiv culesul zmeurei, pentru lucrătorii care doresc să desfașoare o activitate sezonieră în Portugalia.
Pentru ocuparea posturilor sunt solicitate persoane care au experienţă în agricultură, nu au antecedente penale şi au absolvit minim şcoala primară.
Persoanele care au cunoştinţe minime de limbă engleză sunt avantajate.
Angajarea se face pe o perioada de 2 – 3 luni cu posibilitate de integrare permanentă în cadrul companiei, iar salariul oferit este cuprins între 842 și 1192 euro brut/lună.
Programul de lucru este cu normă întreagă, iar cazarea poate fi asigurată de către angajator, cu un cost minim de 1 euro/zi.
Angajatorul oferă plata în avans a drumului până în Portugalia, iar acesta se deduce din primele salarii.
De asemenea, se asigură călătoria înapoi acasă, în cazul în care angajatul rămâne până la sfârşitul campaniei.
Persoanele care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:
– cerere tip (se completează la sediul Agenției de Ocupare a Forţei de Muncă);
– formular de înregistrare (transmis de firma portugheză);
– copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minim 6 luni);
– C.V model Europass în limba română;
– cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
– adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
Sursa: adevarul.ro