Locuri de muncă pentru tinerii mehedințeni.
Publicat de Cosmin Meca, 14 decembrie 2015, 12:24
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinţi anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri de muncă destinate studenților români.
Pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană. Selecția are loc anual, în baza convenției încheiate între Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. Studenții și masteranzii care au domiciliul în județul Mehedinţi, sau sunt înregistrați la o instituție de învățământ superior din acest județ, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi pentru a – și înregistra dosarele, până pe data de 15.01.2016, în intervalul luni – joi, între orele 9.00 – 15.30 și vineri, între orele 9.00 – 12.30.