Ludovic Orban a fost achitat
Publicat de Liviu Goga, 5 martie 2018, 17:32
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat definitiv, astăzi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Magistraţii au respins apelul DNA şi au menţinut decizia de achitare dată la sfârşitul lui ianuarie de un alt complet al Instanţei Supreme. Procurorii îl acuzaseră pe Ludovic Orban că în campania din 2016 pentru Primăria Capitalei i-ar fi cerut omului de afaceri, Tiberiu Urdăreanu, suma de 50.000 de euro în numerar pentru a-şi promova imaginea la diferite posturi TV. Anchetatorii solicitaseră pentru liderul PNL o pedeapsă de un an de închisoare cu executare, precum şi interzicţia de a mai ocupa o funcţie publică.