„Lumi magice” – sărbători de iarnă la Craiova
Publicat de Puiu Vulea, 24 noiembrie 2021, 18:31
Evenimentele de iarnă din Craiova, reunite sub umbrela „Lumi Magice”, vor debuta vineri, 26 noiembrie, la ora 18:00, când peste un milion de beculețe se vor aprinde în zona centrală, pe Calea București, dar și în Parcul Nicolae Romanescu. Momentul va fi urmat de un concert al artistului Andrei Păunescu, care va urca pe scena amplasată în Centrul Vechi – Piața Frații Buzești. Pe aceeași scenă, în weekendurile următoare, vor fi invitați artiști ai mai multor instituții de cultură din municipiu. Lor li se adaugă și Gașca Zurli, apreciată de copiii din întreaga țară, care va veni la Craiova pe 1 Decembrie, de Ziua Națională.
În Centrul Vechi și în Piața Mihai Viteazul vor fi amplasate căsuțe pictate, de la care craiovenii pot cumpăra decorațiuni inedite, globuri personalizate, alimente și băuturi specifice sărbătorilor de iarnă, deserturi, bijuterii realizate manual și multe altele.
Locuitorii orașului pot degusta preparate alese și în zona cu food truck-uri din Piața William Shakespeare, copiii se pot distra la carusel, iar cei vor să facă mișcare pot merge la patinoarul din Piața Mihai Viteazul.
Potrivit Primăriei Craiova, vor fi organizate activități în toate zilele de vineri, sâmbătă și duminică, atât unde e scena principală din Centrul Vechi, între orele 18:00 și 20:00, cât și în Piața Mihai Viteazul, sau pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu.