Luni este aşteptat votul final pentru proiectul ce reglementează organizarea şi funcţionarea CSM
Publicat de Puiu Vulea, 18 septembrie 2022, 11:58
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei este aşteptată să dea mâine votul final pentru proiectul ce reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. În cadrul dezbaterilor pe articole, dintre cele aproximativ 600 de amendamente au fost aprobate doar câteva, în principal susţinute de putere sau preluate de la CSM. De altfel, opoziţia a criticat, din nou, documentele iniţiate de Ministerul Justiţiei. Reprezentanţii USR acuză politizarea justiţiei şi solicită ca proiectele să nu fie supuse la vot până nu se primeşte punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, care a fost sesizată pe această temă. Ministrul Cătălin Predoiu afirmă, însă, că a ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia în elaborarea proiectelor de lege ale Justiţiei.
Cătălin Predoiu:
Al doilea proiect din pachetul de legi ale justiţiei, care va intra în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale, este cel care reglementează organizarea judiciară.