MAE: Atenționare de călătorie în Spania
Publicat de Puiu Vulea, 7 ianuarie 2021, 20:14
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Castilla-La Mancha, că Agenția Meteorologică spaniolă – AEMET a emis un cod portocaliu de ninsori abundente, începând cu data de 7 ianuarie 2021.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Extremadura, că Agenția Meteorologică spaniolă – AEMET a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă și a emis un cod portocaliu de ninsoare pentru perioada 7 – 8 ianuarie 2021.
În acest context, autoritățile spaniole recomandă atenție sporită la deplasare atât pietonilor, cât și conducătorilor auto, precum și evitarea deplasărilor neesențiale.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului al României la Ciudad Real: +34926226825; +34926274805; +34926256925, respectiv ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.