Mai multe orașe din țară ar urma să găzduiască maratoane ale vaccinării
Publicat de Cosmin Meca, 27 aprilie 2021, 10:54
Mai multe orașe din țară ar urma să găzduiască maratoane ale vaccinării în următoarea perioadă. Coordonatorul campaniei naționale, Valeriu Gheorghiță, a declarat recent că a discutat deja cu rectorii Universităților de Medicină și Farmacie din România care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza astfel de evenimente de vaccinare prin implicarea personalului medical și a corpului academic.
Un astfel de maraton a fost deja programat de altfel pentru perioada 7-9 mai în București, unde se va putea vaccina oricine, indiferent de domiciliu.
Cel mai probabil, locurile de desfășurare vor fi la Sala Palatului și la Biblioteca Națională. Şi consilierii locali ai Capitalei discută astăzi despre posibilitatea organizării unui centru de vaccinare. Acesta ar urma să fie de tip drive-through și va fi amplasat în Piața Constituției.