Mai multe țări au înregistrat o creștere a cazurilor de COVID 19
Publicat de Cosmin Meca, 5 septembrie 2020, 10:41
În Franţa, autorităţile au înregistrat în ultimele 24 de ore aproape 9 mii de noi cazuri de coronavirus, un record absolut de la debutul epidemiei în această ţară, la sfârşitul iernii.
Numărul deceselor rămâne la 30.686, iar cel al cazurilor a depăşit 300 de mii. Şi Ungaria a anunţat un record de contaminări cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, 459 de noi cazuri înregistrate în decurs de 24 de ore.
În Spania, autorităţile au decis să impună noi restricţii în regiunea Madrid, care vor intra în vigoare luni, 7 septembrie, şi vor fi revizuite o dată la 15 zile.