Mai mulţi cetăţeni români sunt blocaţi la Gaziantep
Publicat de Davian Vlad, 11 ianuarie 2017, 16:13
Mai mulţi cetăţeni români sunt blocaţi la Gaziantep, în Turcia, după ce au fost anulate mai multe curse aeriene din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Ambasada României la Ankara are în atenţie această situaţie şi s-a asigurat că românilor le sunt asigurate cazarea şi masa. Ministerul de Externe informează că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară Ambasadei României la Ankara.