MAI: recomandări de vreme rea (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 16 mai 2019, 18:45
Reprezentanţii autorităţilor locale şi angajații Ministerului Administraţiei şi Internelor vor monitoriza în continuare situația din teren, pentru a interveni în orice situație care ar putea pune în pericol viața oamenilor. Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog:
Monica Dajbog, a precizat că vor fi supravegheate cursurile râurilor unde există risc de inundatii, şi dacă se va impune vor fi evacuați preventiv locuitorii aflați în zonele inundabile. Este cod galben de inundaţii până mâine la ora 14.00 pe mai multe cursuri de ape din Oltenia, Muntenia și nordul Transilvaniei. Conform avertizării hidrologilor, la noapte va fi cea mai mare probabilitate de producere a fenomenelor și cu cea mai mare intensitate, iar cele mai sensibile zone vor fi judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş.