Mai tare decât moartea e iubirea
Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2015, 11:22 / actualizat: 16 septembrie 2015, 16:55
Joi, 17 septembrie 2015, ora 18:00, pe scena Teatrului „Karov” din Tel Aviv, capitala Israelului, va avea loc recitalul „Mai tare decât moartea e iubirea”, inspirat din marea poezie de dragoste a lumii, susţinut de actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova.
Recitalul are loc în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române, în organizarea Institutului Cultural Român din Tel Aviv şi a Teatrului „Karov”.
Partea I: Cântarea cântărilor (poem biblic)
Partea a II-a: Oricărui suflet cărui domn e dorul
(Sonete de Dante, Petrarca, Michelangelo, Ronsard, Shakespeare şi Eminescu)
Spectacolul a fost prezentat în premieră în luna martie a acestui an pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, cu sprijinul Baroului de Avocaţi Dolj şi transmis în direct de TVR Craiova şi retransmis apoi pe canalele Televiziunii Naţionale.
Sursa: Casa de Cultură „Traian Demetrescu”