Mâine, meci pe stadionul „Ion Oblemenco“
Publicat de Liviu Goga, 17 august 2023, 17:04
Universitatea Craiova o va întâlni maine seara, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe UTA Arad, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a din Superliga de fotbal. Despre disputa din „Templu“ au vorbit astăzi, într-o conferinţă de presă, antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, şi atacantul Jovan Markovic. Ambii au afirmat că oltenii pornesc drept favoriţi, dar că acest lucru trebuie concretizat şi pe teren, printr-un joc bun, precum cel din repriza secundă a meciului cu Poli Iaşi. Tot maine, in deschiderea etapei, joaca si FCU. Formatia craioveana intalneste in deplasare Petrolul Ploiesti, intr-un meci programat de la ora 18.30.