Maine se redeschide Transfăgărășanul!

Publicat de Cosmin Meca, 17 iunie 2016, 16:35
Circulația rutieră pe Transfăgărășan se deschide sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 7:00, pe sectorul închis pe timp de iarnă km 104+000 (Piscu Negru) – km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), a anunțat, astăzi, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Potrivit sursei citate, pe sectorul respectiv (între km 104+000 și km 130+800), este interzisă circulația pe timpul nopții în intervalul orar 21,00 — 7,00.
Având în vedere importanța și frumusețea acestui drum național, s-a luat încă de anul trecut decizia de a se realiza un studiu de fezabilitate pe tema menținerii circulației pe toată durata anului, însă procedura a fost anulată.
Compania mai precizează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între km 56+700-km 116+000 și km 117+100-km 132+800.