Manevre militare americane de amploare, în Coreea
Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2017, 16:30
Coreea de Sud și SUA au dat startul luni celor mai ample exerciții aeriene comune de până în prezent, manevre calificate de către Phenian drept o “provocare totală”.
Exercițiul denumit “Vigilant Ace”, la care participă aproximativ 230 de avioane, între care avioane stealth F-22 Raptor, și zeci de mii de militari, a început luni dimineață și urmează să dureze cinci zile, potrivit forțelor aeriene ale Coreei de Sud citate de Agerpres.
Chiar dacă este vorba de manevre regulate, ediția din acest an diferă prin dimensiune și intensitate față de precedentele, cu scopul de a exercita o presiune militară la adresa Phenianului, care săptămâna trecută a efectuat un tir cu rachetă balistică intercontinentală Hwasong-15, notează Yonhap.
Pentru aceste exerciții, SUA au mobilizat șase avioane “invizibile” F-22 Raptor, nedetectabile de sistemul antiaerian nord-coreean, capabile să atingă o viteză de 2.756 km/oră. Este pentru prima oară când la astfel de exerciții participă simultan șase F-22 Raptor americane în Peninsula Coreeană, conform agenției de presă de la Seul.
În plus, șase avioane “invizibile” ultramoderne F-35A vor participa la aceste exerciții și câteva avioane F-35B staționate în Japonia vor survola Coreea de Sud.
Un grup de bombardiere strategice americane B-1B Lancer va fi trimis cu această ocazie în Peninsula Coreeană pentru a efectua exerciții de bombardare, la fel și șase avioane de război electronic EA-18G, precum și 10 avioane de luptă F-15C și încă 10 avioane F-16, conform Yonhap.
În cursul acestor exerciții, forțele aeriene ale celor două țări se vor antrena să intercepteze avioane nord-coreene deasupra Coreei de Sud și să se infiltreze în spațiul aerian nord-coreean în caz de urgență pentru a lovi ținte nucleare și balistice, cum ar fi dispozitivul de tractare și lansare TEL.
Sunt prevăzute și exerciții de lovire cu precizie a lansatoarelor de rachete multiple din Coreea de Nord și de prevenire a infiltrării comandourilor nord-coreene pe mare.
Coreea de Nord a denunțat dinainte aceste aplicații, acuzând administrația președintelui american Donald Trump că “dorește război nuclear cu orice preț”.
Acest tip de manevre suscită de fiecare dată indignarea regimului de la Phenian, care le consideră drept o repetiție a invadării teritoriului său.
Tensiunile escaladează în regiune, în condițiile în care Coreea de Nord organizează exerciții proprii, inclusiv tiruri cu rachete.
Manevrele comun sunt organizate la cinci zile după ce regimul nord-coreean a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească — potrivit acestuia — orice punct de pe teritoriul continental al SUA.
În acest context de tensiune, influentul senator american, Lindsey Graham, a apreciat că spectrul unui “război preventiv” se apropie.
Sursa: Agerpres