Manifestări eminesciene (audio)
Publicat de Liviu Goga, 16 ianuarie 2018, 08:52
În muzeele şi teatrele din întreaga ţară au avut loc ieri numeroase manifestări dedicate Zilei Culturii Naţionale şi împlinirii a 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Au fost organizate concerte, expoziţii, simpozioane, mese rotunde şi lecturi din opera eminesciană. La Palatul Cotroceni, această zi specială a fost marcată printr-un concert susţinut de Corul „Madrigal”, iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat că identitatea culturală naţională nu va fi marginalizată odată cu continuarea parcursului european al României:
La Ipoteşti, în judeţul Botoşani, a avut loc ediţia anuală a premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu”. Cine au fost laureaţii, ne spune corespondenta RRA, Gina Poenaru:
Ziua Culturii Naţionale a fost marcată şi peste hotare: atât la Chişinău şi Cernăuţi, cât şi la Berlin, Paris, Londra, Sofia şi Stockholm, prin evenimente organizate de Institutul Cultural Român.