Marcel și Ilarion Voinea, la Veneția
Publicat de Cosmin Meca, 8 iunie 2015, 12:38 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:07
Miercuri, 10 iunie a.c., Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va găzdui, începând cu ora 18,30, vernisajul expoziţiei de pictură și sculptură a artiştilor Marcel Voinea și Ilarion Voinea, eveniment ce va avea loc în Mica Galerie situată în Cannaregio 2211 ‒ 30121 Veneţia. Expoziţia va cuprinde sculpturi de mici dimensiuni, alături de picturi și desene. „Se poate spune că întâlnirea celor doi fraţi, antinomică în aparenţă, sub raportul concepţiei artistice numai, închide în sine două drumuri diferite, care, paradoxal, unifică căutările unei generaţii care şi-a atins apogeul”, se menționează pe www.icr.ro.
Marcel Voinea a absolvit Institutului de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” din Cluj, secţia sculptură (1977), iar până în 1990 a fost profesor de sculptură la Școala de arte „Grigore Gabrielescu” și la Liceul de Artă din Craiova. În 2002 a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.), iar din 2010 este preşedintele Filialei Craiova a U.A.P. Totodată, din anul 2007 este membru în Comisia Zonală Oltenia pentru monumente de for public.
Ilarion Voinea este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia sculptură. Între anii 1973-2012 a fost profesor de sculptură la Şcoala Populară de Artă, între 1998-2006, conferenţiar universitar la Facultatea de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea, iar între 1990-1991, lector univ. la Academia de Arte Frumoase din Cluj-Napoca. Este autorul mai multor expoziţii personale și de grup și a realizat numeroase monumente în ţară și în străinătate.
Expoziția de la Veneția este realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român și va putea fi vizitată până pe data de 28 iunie a.c.
Simona LICA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.