Marcel Vela: Au voie maximum opt persoane la petreceri, în spații închise
Publicat de Lica Simona, 29 mai 2020, 18:00
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că, după data de 1 iunie, nu se modifică restricțiile privind adunările private. Astfel, și după relaxările care vor intra în vigoare de luni, la petrecerile private, care se desfășoară în aer liber, pot participa cel mult 16 persoane, iar, dacă petrecerea este organizată într-un apartament, pot participa maximum 8 persoane.
„Rămâne aceeași regulă și după 15 iunie, pentru că nu s-a intervenit pe zona de petreceri private”, a declarat ministrul de Interne. El a mai precizat că autoritățile vor discuta cu specialiștii și vor decide în ce va consta următorul val de relaxări, dar după 15 iunie.