Marea Britanie sprijină Indonezia
Publicat de Liviu Goga, 26 iulie 2015, 16:30
Se aşteaptă ca primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, să ofere sprijin Indoneziei şi Malaysiei în combaterea extremiştilor islamişti, în timpul unei misiuni comerciale în Asia de Sud Est. Anunţul survine pe fondul îngrijorărilor că o nouă aripă a grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS) ar putea apărea în regiune. Şeful cabinetului de la Londra a declarat că „teroriştii brutali” pot fi înfrânţi numai dacă ţările se unesc împotriva „inamicului lor comun”. Pe lângă subiecte vizând comerţul, domnul Cameron va aborda aceste aspecte în întâlnirile pe care le va avea cu liderii ambelor ţări – preşedintele indonezian Joko Widodo şi premierul malaysian Najib Razak – în timpul turneului său de patru zile.