Mariana Tirca, “Hagi handbalului feminin romanesc”
Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2016, 10:56 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17
Mariana Tîrcă s-a născut la 9 octombrie 1962, în comuna Mândra, lângă Făgăraş, un nume predestinat parcă pentru viitoarea carieră de jucătoare şi antrenoare a celei ce a fost numită ,,Hagi handbalului feminin românesc!” De-a lungul anilor, meleagurile făgărăşene au dat handbalului românesc nume importante, precum Nae Ţiţei, Nodea, Hnat, Roşca, Cezar Nica şi, desigur, Mariana Tîrcă. Jucătoarea născută pe meleagurile braşovene a devenit cu timpul un adevărat alergător de cursă lungă în acest sport. Mariana Tîrcă a învăţat multe lucruri de la primul ei antrenor, profesorul Nicolae Marian, care i-a rânduit paşii în sportul cu mingea la semicerc dar şi de la alte prsonalităţi din lumea handbalului.
După debutul ca jucătoare, a urmat o ascensiune fulminantă în handbalul de performanţă. La 19 ani, Mariana Tîrcă evolua ca titulară în echipa campioană de atunci, Rulmentul Braşov. Au urmat evoluţii remarcabile la alte două formaţii de top din România, Ştiinţa Bacău, echipa momentului în 1984 şi Oltchim Rm. Vâlcea, unde s-a transferat patru ani mai târziu şi a cunoscut consacrarea. De la Bacău, a fost selecţionată într-o echipă a lumii, fiind prima handbalistă din România pusă într-o asemenea onorantă postură. În paralel cu evoluţia sa la echipele de club, Mariana Tîrcă a jucat şi în echipa naţională a României, stabilind un adevărat record. Ea a fost prezentă în 265 de jocuri pentru echipa naţională şi a marcat peste 2 mii de goluri! Este, în prezent, sportiva cu cele mai multe goluri, pentru orice echipă naţională de handbal din lume.
Ca în multe alte cazuri, drumul Marianei Tîrcă în viaţă nu a ocolit momente dificile. Se întâmpla în 1990, înainte de mondialele din Coreea, când un accident de maşină se părea că o va scoate definitiv din viaţa sportivă…Nu a fost aşa, pentru că Mariana Tîrcă, din pasiune pentru handbal şi din dorinţa de supravieţuire în acest sport, a revenit în numai două luni, cu ajutorul celor care i-au fost în prejmă şi chiar a evoluat la Campionatul Mondial. Este vorba şi aici, ca şi pe teren, de puterea şi exemplul echipei.
Accidentul Marianei Târcă nu a împiedicat-o ca după şase ani să obţină cea mai importantă realizare din cariera ei. Este vorba despre momentul de referinţă, reprezentat de câştigarea Ligii Campionilor Europeni şi Supercupei Europei, cu echipa croată Podranka Koprivnika…
După încheierea carierei de sportivă, Mariana Tîrcă s-a dedicat activităţii de antrenor. Au urmat ani foarte buni, cu performanţe remarcabile la Oltchim Rm. Vâlcea dar şi la Rulmentul Braşov. Mariana Tîrcă a fost antrenorul care a lansat-o spre marea performanţă pe Cristina Neagu, socotită astăzi cea mai bună jucătoare de handbal din lume. De asemenea, Mariana Târcă a adus-o la Braşov, a îndrumat-o ca handbalistă fiind lângă ea, în momentele unei grave accidentări, pe Cristina Zamfir, handbalistă de top din România. Acum, la rândul ei, Mariana Tîrcă îndeplineşte o nobilă misiune, aceea de a creşte pentru marea performanţă vlăstare… Este antrenorul principal al lotului naţionale de junioare şi coordonatoarea Centrului de copii şi juniori de la Corona Braşov. Legat de acest lucru, o memorabilă realizare a Marianei Tîrcă este fiica sa, Sorina, iar proverbul cu aşchia care nu sare departe de trunchi, se potriveşte de minune. Aceasta, pentru că Sorina a fost crescută pentru handbal şi, după părerea mamei ei, va ajunge la parametri deosebiţi în handbalul de mare performanţă.
Studioul: Radio România Tg.-Mureş
Realizator: Dorin Duşa
Coordonator: Lavinia-Nicoleta Ghişa
Operator cameră: Alin Mariş
Editor imagine: Nemes Attila
Prezentator: Dorin Duşa
Voice Over: Dorin Duşa
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.