Marșul ”buzeștenilor” închide, astăzi, circulația rutieră, în centrul Craiovei
Publicat de Lica Simona, 3 noiembrie 2022, 10:53
Aniversarea a 140 de ani de existență a Colegiului Național ”Frații Buzești” este sărbătorită, săptămâna aceasta, prin mai multe manifestări. Una dintre acestea este marșul tematic „Așa suntem noi, buzeștenii”, care se va desfășura, astăzi, 3 noiembrie, între orele 12.00 – 13.00.
În sprijinul acestei acțiuni, Primări Craiova va închide circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: strada Matei Basarab, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Dealul Spirei și intersecția cu bld. Știrbei Vodă; bulevardul Știrbei Vodă, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Matei Basarab și intersecția cu Calea Unirii; Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Mihail Kogălniceanu și intersecția cu bld. Știrbei Vodă.