„Marşul pentru viaţă” la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 25 martie 2016, 06:05
Peste 100 de oraşe din România şi Republica Moldova vor găzdui, la finalul acestei săptămâni, manifestarea „Marşul pentru viaţă”.
Aflat deja la a VI-a ediţie, anul acesta „Marşul pentru viaţă” se va desfăşura sub genericul „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”.
La Craiova manifestarea este organizată de filialele locale ale Pro-Vita şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi va avea loc duminică, 27 martie, ora 16.00, pe traseul Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, strada „Matei Basarab”, strada „Alexandru Ioan Cuza”, Teatrul Național „Marin Sorescu” şi retur.