Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus (audio)
Publicat de Davian Vlad, 26 ianuarie 2020, 12:00
Institutul de Sănătate Publică a tipărit pliante cu informaţii despre pneumonia cu noul coronavirus care sunt distribuite călătorilor ce ajung pe aeroporturile din România. Aeroportul Henri Coandă din Capitală nu are echipament de monitorizare a temperaturii corporale, însă au fost amplasate panouri informative şi sunt două echipe medicale şi două ambulanţe pregătite de intervenţie. Materiale informative sunt oferite pasagerilor şi la Târgu Mureş, după cum a precizat şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Iuliu Moldovan:
Pasagerul cu simptome de gripă, preluat aseară de o ambulanţă, imediat după ce a aterizat la Bucureşti, nu este infectat cu noul coronavirus, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Cetăţeanul fusese în China în urmă cu 3 luni, dar perioada de incubaţie a virusului nu depăşeşte 14 zile.