Medicii de familie se plâng de birocrația excesivă
Publicat de Puiu Vulea, 20 noiembrie 2017, 19:57
Reprezentanţii medicilor de familie din România au avut o nouă întâlnire astăzi cu premierul Mihai Tudose, căruia i s-au plâns de birocraţia excesivă care le îngreunează activitatea şi îi împiedică să îi trateze pe pacienţi. Concret, proiectul Contractului-Cadru – în baza căruia se acordă serviciile medicale – elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu este de natură să simplifice birocraţia, spun medicii de familie.
Petruţa Obrejan, Radio România:
Guvernul nu a dat astăzi publiciităţii niciun fel de informaţii despre întâlnirea pe care premierul Tudose a avut-o cu reprezentanţii medicilor de familie, însă săptămâna trecută şeful Executivului a spus că aceştia au mare dreptate când acuză volumul mare de acte pe care îl au de întocmit şi că au fost nevoiţi să se transforme în contabili. Premierul a declarat miercuri că se vor căuta soluţii pentru problemele semnalate de medicii de familie.