Medicul lui Adrian Nastase, condamnat la un an de inchisoare cu suspendare
Publicat de Cosmin Meca, 2 martie 2015, 18:42
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat luni, 2 martie, pe medicul Şerban Brădişteanu la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului în cazul lui Adrian Năstase. Decizia este definitivă. Instanţa a admis apelul procurorilor, după ce, anul trecut, un alt complet de judecători al Curţii Supreme l-a achitat. Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca, Şerban Brădişteanu a fost trimis în judecată în decembrie 2012, acuzat că a tergiversat încarcerarea lui Adrian Năstase, care fusese condamnat definitiv în Dosarul „Trofeul calităţii”.