Mehedinți: Jandarmii au intervenit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri
Publicat de Alin Cirtina, 17 aprilie 2024, 17:19 / actualizat: 17 aprilie 2024, 19:37
Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un echipaj de jandarmi în comuna Șimian, unde un locuitor a semnalat prezența unui șarpe în gospodărie.
Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că un șarpe cu o lungime de aproape 2 metri își găsise adăpost în cotețul găinilor. Cu ajutorul echipamentului adecvat, reptila a fost extrasă și eliberată ulterior în mediul său natural.
În situații similare, cetățenilor li se recomandă să nu se apropie de șerpi, să nu încerce să-i îndepărteze și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate, pentru a evita riscurile pentru siguranța personală.
Sursă text: Purtător de cuvânt – Claudia MENDEA – Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți
Sursă foto: arhivă – pexels.com