MESAJUL MEU ANTIDROG 2016 EDIŢIA a XIV-a
Publicat de Alin Cirtina, 10 februarie 2017, 13:24
Vineri, 10 februarie 2017, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog şi Asociaţia Europrotector România au organizat o conferinţă de presă pentru lansarea ediţiei a XIV-a a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”.
Subcomisar Monica Iliescu – seful CRPECA Craiova
Totodată, a avut loc evaluarea ediţiei anterioare, în sală aflându-se şi 3 eleve din judeţul Dolj care au obţinut premii la faza naţională, respectiv:
- Nicu Alina Emilia Felicia, de la CN „Fraţii Buzeşti” Craiova, locul I, la secţiunea Eseu literar, gimnaziu;
- Oclei Cecilia Diana, de la Liceul Teoretic Bechet, locul II, la secţiunea Arte vizuale – Pictură, gimnaziu;
- Tiţă Iuliana Alexandra, de la CN „Fraţii Buzeşti” Craiova, locul III, la secţiunea Spot antidrog, liceu.
Elevele au fost primit diplome şi premii constând în tablete oferite de Agenţia Naţională Antidrog.
Sunt încurajați toţi elevii de gimnaziu şi liceu din judeţul Dolj să îşi demonstreze abilităţile şi talentele, înscriindu-se la cea de-a XIV-a ediţie a concursului, la oricare dintre următoarele secţiuni:
1. Film
- Film scurt metraj – pentru elevii de liceu;
- Spot antidrog – pentru elevii de liceu;
- Eseu literar – pentru elevii de gimnaziu şi liceu;
- Secţiune specială eseu literar în limba rromani – pentru elevii de gimnaziu şi liceu din această etnie;
- Arte vizuale – pentru elevii de gimnaziu şi liceu – cu subsecţiunile: Grafică;
- Pictură;
- Fotografie.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrările, suportul şi modalitatea de transmitere la Centru sunt prevăzute în regulamentul şi metodologia proiectului, care vor fi postate pe site-ul ISJ Dolj în cel mai scurt timp.
Şi în acest an, tema concursului este „Colorează-ţi viaţa altfel … fără droguri!”.
Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.
Galerie Foto:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.