Meteorologii au anunțat valuri de frig până pe 9 aprilie
Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2023, 09:13
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până pe 9 aprilie, toate regiunile României se vor confrunta cu două valuri de frig. Temperaturile minime vor fi negative în unele zone, avertizează specialiștii.
În Banat, vremea se va răci semnificativ, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 12 grade spre 7…8 grade la mijlocul săptămânii, iar minimele spre 0…-2 grade. Apoi se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge în data de 1 aprilie la medii de 17 grade și minime în jur de 6 grade.
Va urma o nouă răcire până în ziua de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor crește spre 18 grade. Și mediile nocturne vor coborî până în 4 aprilie spre 4 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative până în 9 aprilie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză și din 31 martie până în 4 aprilie, iar până la finalul celei de a doua săptămâni, precipitații slabe vor fi posibile doar izolat.
Vremea se va răci semnificativ
În Crișana, săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii, atunci când mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 6 grade la mijlocul săptămânii, iar mediile minimelor, de la 5 grade spre -4 grade. Va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie, astfel că maximele vor ajunge la medii de 16 grade și minimele spre 7 grade. Până în data de 3 aprilie mediile diurne vor coborî la valori de 12 grade, iar spre finalul intervalului acestea vor crește spre 16 grade. Și mediile nocturne vor scădea spre 3 grade în 4 și 5 aprilie, apoi nu vor mai varia semnificativ până în 9 aprilie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile de prognoză și din nou în perioada 31 martie – 4 aprilie. Până la finalul celei de a doua săptămâni, precipitațiile vor fi posibile doar izolat.
În Transilvania, vremea se va răci semnificativ la începutul primei săptămâni, astfel că mediile maximelor vor coborî spre 3 grade la mijlocul acesteia, iar ale minimelor spre -5 grade. Ulterior, se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge în data de 1 aprilie la medii de 15 grade, iar minimele spre 4 grade. O ușoară răcire se va resimți în data de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză, acestea vor crește ușor spre 16 grade. Și mediile nocturne vor coborî ușor spre 2 grade în 6 aprilie, apoi nu vor mai oscila semnificativ.
O răcire semnificativă a vremii
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și între 31 martie și 4 aprilie. În restul perioadei estimate vor fi posibile precipitații slabe și pe arii restrânse.
În Maramureș, săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii, când mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 4 grade la mijlocul acesteia, iar mediile minimelor, de la 3 grade spre -4 grade. Va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie, astfel că maximele vor ajunge spre medii de 14 grade și minimele în jur de 5 grade. Până în ziua de 3 aprilie mediile diurne vor coborî spre 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor crește treptat spre 16 grade. Și mediile nocturne vor coborî spre 2 grade în 5…6 aprilie, apoi vor crește ușor spre valori mediate în jurul a 4 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile de prognoză și din 31 martie până în 4 aprilie. Până la finalul celei de a doua săptămâni, vor fi posibile precipitații slabe și pe arii restrânse.
În Moldova, vremea va continua să se răcească
În Moldova, vremea va continua să se răcească în primele zile de prognoză, atfel încât media maximelor va fi de 6…8 grade, iar minimele vor deveni negative, între -4…-2 grade. Apoi se va încălzi treptat, astfel încât, până pe 1 aprilie se va ajunge la medii ale valorilor maxime de 16 grade și minime de 6 grade. A doua săptămână din interval va avea și ea ușoare variații termice, cu valori diurne mediate regional între 6 și 12 grade și nocturne între 4 și 6 grade.
Precipitațiile iși vor face apariția destul de des, dar cu probabilitate de extindere mai mare în 27 martie, precum și între 1 și 4 aprilie.
În Dobrogea, vremea va fi caldă în prima zi, dar pentru un interval scurt se va răci semnificativ și apoi va intra din nou într-un proces de încălzire. Astfel, mediile maximelor vor debuta cu 16 grade, vor coborî la 8 grade în 29 martie și vor ajunge la 14 grade în 2 aprilie. A doua săptămână va avea doar variații ușoare, între 14 și 16 grade. Minimele vor avea un parcurs asemănător, vor deveni treptat negative până la mijlocul primei săptămâni, de la 8 spre -1 grad, iar după 1 aprilie vor varia între 4 și 8 grade.
Se vor semnala precipitații mai frecvent și pe arii mai extinse în 27 martie și din nou între 1 și 6 aprilie.
Va fi mai rece decât în mod normal
În Muntenia, vremea va avea variații semnificative sub aspect termic în prima săptămână de prognoză. Astfel, temperaturile, mediate regional, vor debuta cu maxime de 18 grade, vor coborî spre 8…10 grade în 28 și 29 martie și vor atinge din nou 18 grade în 1, 2 aprilie, în timp ce minimele, pe aceleași intervale de timp, vor varia de la 5 la -2 grade. Și în a doua săptămână vor fi oscilații în câmpul termic, dar mai ușoare, cu medii ale valorilor maxime între 14 și 18 grade și ale minimelor între 4 și 6 grade.
Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în 27 martie și în perioada 3…7 aprilie. În restul timpului acestea vor fi posibile trecător și pe areale mici.
În Oltenia, în intervalul 27…31 martie vremea va avea variații termice de la o zi la cealaltă, dar pe ansamblu va fi mai rece decât în mod specific regiunii, cu medii ale maximelor între 8 și 12 grade și ale minimelor între -2 și 2 grade. Până în 1 aprilie se va încălzi treptat, astfel că valorile diurne vor ajunge la 18 grade, iar în a doua săptămână de prognoză vor oscila de la 13 la 17 grade și cele nocturne între 4 și 6 grade.
Precipitațiile se vor semnala mai frecvent și pe arii mai extinse la începutul perioadei, precum și după data de 1 aprilie.
La munte, vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză în toate masivele, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 4 la -4 grade, iar ale minimelor de la 0 la -12 grade. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, pînă în 1 aprilie atunci când maximele vor avea în medie 6 grade, iar minimele 0 grade. După această dată, variațiile termice nu vor mai fi semnificative, regimul diurn se va încadra între 4 și 6 grade, iar cel nocturn între -2 și 0 grade.
Temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere pe 27 martie și după 1 aprilie, au precizat meteorologii.
sursa: descopera.ro