Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Oul, mielul și purcelul

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, personal, cel mai mult îmi place primăvara! Dă floarea, dă iarba, dă frunza, dă colţul, dau toate! O minunăţie, o splendoare, să tot trăieşti, să tot vezi, să te tot bucuri! S-au făcut urzicile, s-a făcut ştevia, s-a făcut dragaveiul, s-a făcut spanacul, prin pieţe s-au copt strugurii şi gutuile! La fel şi căpşunile! Cum s-ar spune, nu mai murim de foame sau, vorba poetului ţăran, e de toate! A-nmugurit şi pădurea – aia care mai e şi pe care a prins-o Paştele, dar n-o mai prinde Crăciunul! Cum suntem iuţi la muncă şi buni la treabă, cu o drujbă şi trei topoare până la toamnă vedem, direct, de pe Dealul Bucovăţului, şi Bucureştiul, şi Sofia şi Belgradul! Clujul o să fie la doi paşi, iar Suceava iote, colea, cât vezi cu ochiul liber! O să ne plimbăm pe Jiu cu scuterele şi pe Olt cu trotinetele copiilor. Când o să vrem un pic de umbruţă fie ne uităm la televizor, fie punem pătură sub un balcon sau ne cumpărăm un lepidodendrom de la hipermarketul din colţ…

E bine primavara că e verde, că natura renaşte, se schimbă sângele, prinzi chef de viaţă şi îţi pier din minte gândurile rele. Îţi vin ale bune!

Anul trecut, tot de Paşte, conform normelor europene, n-am mâncat miel, n-am făcut drob, n-am gustat stufatul, n-am pus de ciorbă! Până să prind eu bine mişcarea m-am trezit, faţă-n faţă, cu o arătare de miel australian care arăta ca un maidanez amărât şi costa cam cât o jumătate de târlă de pe la noi!

Prin pieţe, multă lume bolnăvicioasă, cu febră mare şi cu prețuri de te doare capul, burta și salariul mediu pe economie! Auzi, dumneata, comedie ! 29, 36, 38 de lei kilogramul de miel în galantare ! Ce-o fi mâncat? Jăratec?Iarba fiarelor? Papară domnească? Cine a apucat anul ăsta miel cu 25 de lei poate considera c-a dat norocul peste el! A fost binecuvântat de ministrul Agriculturii și i-a pus programul „Alege oaia!” mâna-n cap! Sau pe cap! C-aşa facem noi, la ofertă, de Sărbători! Ba ne facem şi puţină reclamă ca să prostim pe faţă publicul spectator și mai puțin consumator! „Veniţi la noi, numai la noi, noi suntem cei mai ieftini, la noi e aproape pe degeaba, vă dăm şi-n rate, vă ducem şi acasă, vă mai dăm şi ceva în plus!…”

Aiurea! De sărbători – şi asta se-ntâmplă-ntotdeauna! – facem cumva şi mai adăugăm un 10 – 15 – 20 la sută! Şi la ouă, şi la ulei, şi la zahăr, şi la… tot! Oţetul nu se scumpeste de Paşte! Se scumpeşte toamna! Carnea de porc se scumpeşte de Crăciun, florile se scumpesc de 8 martie, gigacaloria în mijlocul lui decembrie!

Toată lumea vrea să-şi scoată pârleala, dintr-odată, în 24 de ore, pe spinarea aceloraşi cotizanţi care stau la coadă pe la ghişee, pe la rafturi, pe la mese şi tejghele! 38 de lei kilogramul de miel!?… Dar ce e, frate, e aurit, a supt lapte de cuc?!…

Așa că, cei mai mulți, s-au reorientat din mers: sarmale, salată de boef, piftii, curcan și… porc. Nici la Crăciun n-am văzut atâta vânzoleală ca acum la fleici, antricoate și cârnăciori. La ciolane afumate și slănină cu usturoi…

La o aşa vreme, cum niciodată nu-i prea târziu, gospodarii bat covoarele. La iuţeală, cu furie, dar şi cu grijă să nu le cadă floricelele pe pantofi. Gospodinele au umplut bucătăriile de făină şi cuptoarele cu prăjituri. Joi s-au colorat ouăle – roşii, verzi, marmorate. Miroase frumos prin unele case! Prin altele miroase a supermarket. Nici nu-i de mirare – se fac ultimele mici cumpărături” pentru Sfintele Paşti.

Mie soţia mi-a scris lista ştiinţific ca să nu mă-ncurc: în ordine alfabetică. De la A la Z. De la apă – că nu mai avem! – până la zahăr – că s-a terminat! N-a găsit nimic cu K, X, Y şi cu Q! În rest – brânză, cartofi, drojdie, eugenii, făină, gelatină, hârtie de copt, iaurt, jeleu, lămâi, lapte, margarină, mălai, nuci, orez, piper, rahat, sare, stafide, turtă dulce, ţelină, ulei, vin. Vinul l-am pus eu ca să completez alfabetul.

Cam astea-ar fi pregătirile pentru sărbătorile de Paşte. Un covoraş de bătut, un gemuleţ de spălat, un prăfuleţ de şters, o prăjiturică de copt, un mieluţ de hărtănit, un ouţ de roşit, un vinuţ de răcit…

E bine primăvara, e bine de Paşte! Eşti mai bun, mai mărinimos, mai darnic, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de cele sfinte! Suntem (cei mai mulţi dintre noi) mai curaţi! Şi, uite de ce, întotdeauna noi, ăştia, mai amărâţii, avem… Sărbători fericite!

 

ISU Gorj -recomandări de sărbători
Fapt divers sâmbătă, 14 decembrie 2024, 10:47

ISU Gorj -recomandări de sărbători

Recomandări ISU...

ISU Gorj -recomandări de sărbători
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică Ceres?
Fapt divers vineri, 13 decembrie 2024, 10:53

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică Ceres?

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică...

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică Ceres?
Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara noastră
Fapt divers miercuri, 11 decembrie 2024, 08:43

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara noastră

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara...

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara noastră
Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de îmbătrânire”
Fapt divers luni, 2 decembrie 2024, 10:27

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de îmbătrânire”

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de...

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de îmbătrânire”
Fapt divers miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:13

Oamenii de știință din California descoperă accidental un vis nuclear în zăpada arctică

Oamenii de știință din California descoperă accidental un vis nuclear în zăpada...

Oamenii de știință din California descoperă accidental un vis nuclear în zăpada arctică
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 10:48

Copiii neanderthalieni ar fi putut colecta fosile, asemenea copiilor moderni care colecționează abțibilduri

Copiii neanderthalieni ar fi putut colecta fosile, asemenea copiilor moderni care colecționează...

Copiii neanderthalieni ar fi putut colecta fosile, asemenea copiilor moderni care colecționează abțibilduri
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 11:32

World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20 de ani

Lansat în noiembrie 2004, World of Warcraft este încă un reper în industria jocurilor, fiind unul dintre cele mai iubite jocuri de pe piață...

World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20 de ani
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 10:43

Prima extincție cunoscută a unei specii de pasăre din Europa continentală, Africa de Nord și Asia de Vest, declarată oficial

Prima extincție cunoscută a unei specii de pasăre din Europa continentală, Africa de Nord și Asia de Vest, declarată...

Prima extincție cunoscută a unei specii de pasăre din Europa continentală, Africa de Nord și Asia de Vest, declarată oficial