Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Microbuze pentru transportul elevilor din județul Olt

Microbuze pentru transportul elevilor din județul Olt

Publicat de Puiu Vulea, 26 iulie 2024, 16:43

Proiectele privind dotarea mai multor localități din județul Olt cu microbuze școlare electrice și hibride au intrat în linie dreaptă. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, după ce, în ședința de joi, au survenit mici modificări la hotărârea prin care proiectele au fost aprobate de aleșii județului. Reamintim,  Consiliul Județean Olt a semnat, în martie, anul acesta, contractul de finanțare prin care se obțin 15 milioane lei pentru achiziția a 15 microbuze hibride pentru transportul elevilor din județ. Microbuzele vor ajunge la elevii școlilor din localitățile Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun, Curtișoara. Acest proiect se alătură celui în valoare de 35 de milioane lei, depus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, ce vizează achiziția a 20 de microbuze electrice.

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 16:56

Vâlcea: doar trei centre de permanență active

Doar trei centre de permanență în...

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 15:06

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova

Craioveni de toate vârstele au ales să dea glas pasiunii lor pentru...

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:46

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se...

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:38

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea...

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:13

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de...

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:52

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”

Elevii clasei a XII-a A de la Liceul „Matei Basarab” au trăit un moment deosebit, organizând, alături de dirigintele lor, Irina Cocioba, un...

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:51

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență

Noi echipamente pentru ISU Gorj: Bărci destinate intervențiilor în situații de...

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:33

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu...

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin