Migratia alesilor locali, aprobata de Senat
Publicat de Cosmin Meca, 9 decembrie 2014, 16:46
Senatul a aprobat cu 86 de voturi pentru, 36 împotrivă şi 6 abţineri proiectul de lege privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care reglementează migraţia aleşilor locali. În timpul dezbaterilor, reprezentanţii puterii au susţinut necesitatea aprobării acestui document, în timp ce opoziţia a criticat prevederile pe motiv că încurajează traseismul politic. Senatorii au votat împotriva amendamentului de respingere a ordonanţei, propus de senatorul liberal Cătălin Boboc. Proiectul de lege a fost adoptat tacit anterior de Camera Deputaţilor şi urmează să fie trimis către preşedinte, pentru promulgare