Mihai Matei, arestat preventiv
Publicat de Cosmin Meca, 14 octombrie 2015, 20:58
Omul de afaceri Mihai Matei, administrator al firmei Matero Ama, a fost arestat preventiv, miercuri, în dosarul de fraudare de fonduri europene în care este urmărită penal sub control judiciar și soția sa, Aurelia Liliana Matei.
Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DNA Ploiești și a dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele omului de afaceri, decizia nefiind definitivă.
Mihai Matei a fost reținut, marți seară, de procurorii anticorupție, surse judiciare precizând că el și soția sa, ambii aduși în fața anchetatorilor în urma unor percheziții, au invocat dreptul la tăcere, astfel că nu au dat declarații.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Mihai Matei este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, dar și instigare la prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la fals în declarații, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani, toate în formă continuată.